miercuri, 15 septembrie 2021

.

 




sfârșit.




ultima

 


îmi făceam bagajul și sortând haine
am dat de tricoul colorat
cel cu dungi inegale știi tu care
e moale decolorat și subțiat
așa cum sunt doar hainele
învechite de atâta purtat
l-am făcut ghem și-am plâns în el
ca în primul tricou pe care
mi l-ai împrumutat vreodată
atunci când eram la început
și încă plângeam doar de teama
că încep să te iubesc

te-am iubit în tricouri colorate
strâmte largi sau împrumutate 
și te iubesc și acum
în haine negre de doliu

dar azi mai mult decât de obicei
așa c-am lins ce a rămas pe fundul oalei
cu budinca de ciocolată și rom pentru că
nimic nu mă făcea mai fericită în copilărie
și speram că leacurile vechi încă țin.




marți, 14 septembrie 2021

-.

 


vreau să devin dependentă de cofeină
păcat că am o personalitate adictivă
doar în cazul celei de care mă despart
ani buni lumină

ți-am frânt aripile lucioase sub talpă
așa cum calci pisica din greșeală
și apoi te tragi să plângi unde nu te vede.


versuri pe wc

 


după ce tocmai iți spusesem că te plac
am ajuns să plâng în baie cu brațele în jurul tău
și încercând să mă calmezi te-ai grăbit
stângaci să-mi spui
cum suntem toți făcuți din praf de stele
deși n-avea nicio legătură
cu nimic din ce se întâmpla iar eu
cuprinsă așa în strânsoare și în soc
puteam să mă uit doar la bocancii murdari
ai lui taică-tu ce erau exact în raza mea vizuală
pe raftul la care nu m-am mai uitat de-atunci

acum e 6 dimineața și n-am putut să dorm
de țânțari și de tristețe și de dor
și m-am gândit că poate ce voiai să spui
cu asta era că nu trebuie să-mi fie
nici rușine nici teamă
că nimic nu-i mare brânză și
oricum nimic nu contează
din nimic am ajuns aici și tot acolo ne întoarcem

poate chiar așa e,
cine știe oricum nu ne poate spune
dar dacă acolo unde voi ajunge
îmi vă rămâne totuși îmbrățișarea
caldă a amintirilor
așa, în nimic și în noapte,
eu vreau să te țin minte

și pe ursul panda din vitrină
biletul lipit deasupra chiuvetei
florile furate și ascunse prin pahare
sunetul cheii răsucite în ușă
eu știu
că o să te port cu mine
două puncte luminoase
ochii unei pisici în întuneric.



marți, 31 august 2021

filip

 

țapul vecinului

poartă numele filip

după antihristul din the witch

îi dau prin gard mere, prune, și coji de banană

iar în schimb el vine la mine bucuros

oricând mă vede

și behăie dezamăgit oricând îl părăsesc


țapule filip eu te respect chiar dacă uneori puți

mor de dragul tău și

ți-aș scărpina țeasta aspră oricât ți-ar face

ție plăcere

ți-aș lustrui coarnele cu care

dai în pomi să pice fructele

copitele cu care

dai în gard când ești nerăbdător

s-ajung la tine


o să scriu despre țapi dac-așa-mi vine




duminică, 29 august 2021

 

azi sărut pe gură

zilele plictisitoare

în ele înoată ca broasca

grija ce mi-o port ca niciodată

ascult astăzi

zilele plictisitoare

ele-mi șoptesc ce mă face să simt doar

soarele-n grădină

îmi cântă balade din anii 80

din sintetizatoare moi ca pielea

proaspăt epilată

și da continuând

pe canapea dorm mai bine ca-n pat

mă trezesc cu aluat fierbinte-n loc de carne

și mare poftă de viață

pe mine nu mă plictisesc

zilele plictisitoare

citesc privesc citesc privesc

alerg cu câinele pe câmp

hrănesc caprele vecinului prin gard

iau inimile prietenilor între palme

începând cu-a mea

și suflu peste ele

toată dragostea



miercuri, 18 august 2021

în jurul meu putea să fie numai marea

 


am ajuns acasă de la mare
și înainte să fac duș
m-am luptat să îmi smulg din buric
o mică cochilie
sincer îți zic speram
să nu se mai desprindă niciodată
din ea să crească alge să se reverse
nisip crabi marea-ntreagă jur
cochilia din buricul meu putea să fie
dopul de la cea mai mare cea mai sărată 
cea mai faină cadă



sâmbătă, 12 iunie 2021

știați c-o să am diplomă în film?

 


mă uit la it 2 și, în timp ce clovnul își înfige
dinții ascuțiți în obrazul fetiței,
îmi dau seama ce mult ne-am desensibilizat ca societate
la vederea scenelor de genu
nu mai e așa ușor să sperii audiența,
nu te mai poți baza pe șocuri ieftine, mașini de fum
și arteziene cu bulion
ca filmmaker, acum tu tre să gândești
și să gândești pe bune
daca vrei să nu-ți mai doarmă vecinii noaptea
ca ari aster, de exemplu
el e artist deștept da și un tip de treabă
care distorsionează normele genului și
chestii faine de genu, oricum
băiat de nota 10 (sau de 7 pe imdb)

ceea ce vreau să zic până la urmă e că
dacă it 2 era făcut în românia, 
fetițo, tu n-ai mai fi murit
c-ai fi știut de frică încă din burta mamei
sau cel târziu din găoacea prost salubrizată
a maternității
și n-ai mai fi stat la povești ca idioata
cu un clovn borât în semintuneric



marți, 8 iunie 2021

odă orașului

 


am ieșit să mă plimb
singură prin oraș
și e o zi frumoasă

mă rog pentru fiecare vrabie
care mă privește în ochi
pentru fiecare familie de ceternari
care stă pe facetime în parc
cu rudele
pentru fiecare broască aplatizată
de mașină
pentru fiecare lesbiană care încă
nu știe.

îi dau Leanei de la forti premiul pentru
cea mai top femeie cu tatuaje
paznicului de la profi o bezea
de bucuria că acum sunt două
nonstopuri în oraș
și sărut câinii străzii pe frunte după ce
mă conduc până acasă

înăuntru îmi dau jos chiloții
ca acum câteva ore sub pod
îi pun pe coșul de rufe, pun cartea
nouă de poezie peste ei
și îi caut titlul în dex


joi, 3 iunie 2021

poezie-prostie de nesomn

 


Diana e cea mai bună prietenă a mea
în același timp în care eu caut cărți online
destule încât să am transport gratuit
ea umezește cearșafurile unui student la film
și mă gândesc
doamne
cât de diferit trece timpul

eu sunt aici de o eternitate
încercând să am păreri despre cărți
pe care nici nu le pot răsfoi
ea e acolo de câteva minute secunde ceva de genul oricum
așa se micșorează orele
în coconul călduț și cleios
al unui pat care nu-i gol pe jumătate

și-mi vreau iubita-n brațe și mi-e dor și ciuda
și-adorm cu-atâta pace-n mine
că o iubesc de mor și în curând vom împarți
același dormitor
că o iubesc și pe Diana scurt și la obiect
și doamne cât mă bucur
cât mă bucur
că e cu un bărbat care o fute cu respect



-

 

în ochii mei ești cea mai frumi
ce mare onoare să-ți înghit
și cheia de la colțul gurii
m-am poticnit m-am ghemuit
de la surpriza
c-ai descuiat toți fluturii


miercuri, 2 iunie 2021

poiata poeților #3

 


m-am uitat deasupra noastră
caruselul se răsucea în luminile bâlciului
ca un miriapod amețit
apoi m-am uitat la tine
și din ochii tăi răsărea un curcubeu

câteva minute bune am rămas
în caleidoscopul acela
voiam să alunec în spirala lui la infinit
ca într-un tobogan închis
dar corpurile noastre înghețaseră

cum să sar în tine
cum să mă prinzi acolo între
dungile și geometriile tale
când o să ne revenim hai să ne scuturăm
de noaptea asta

te iubesc ca pe un frate
o să-mi repet o să-mi repet o să-mi repet


sâmbătă, 29 mai 2021

delicatessen

 



momentele pe care le petrecem împreună
sunt ca bucățile de sare pe care le alegeam
de pe fundul covrigului de la chioșc
mereu le mâncam primele
cu cât mai mari cu atât mai bine

într-o zi să bați la o ușă
de cealaltă parte voi fi eu
și în cântecelul tău să spui că aduci
drob de sare în spinare
atunci voi ști că ești tu iți voi deschide
și vom fi în sfârșit acasă

ai să vezi, n-o să mai am
probleme cu mâncarea
eventual mi se va strânge
toată dragostea ta în genunchi
iubita mea

-

 


ușa casei de la țară se deschide cu cheia
de care stă încă agățat brelocul cu
tigru de pluș
pe care ni l-a vândut un surdomut
când am fost prima dată la mare

în restaurantul acela am mâncat
pentru prima dată crochete de cartofi
și am crezut multă vreme că nu voi
gusta nimic mai bun vreodată

când am ajuns în Anglia la facultate
și încă învățam să gătesc
îmi cumpăram mereu crochete de cartofi
congelate
umpleam o tavă la cuptor
și asamblam apoi pe farfurie
muntișori uleioși de nostalgie

de dor de casă
de o mare care nu e rece și
de o plajă pe care nu bate vântul
mai des decât razele soarelui


marți, 25 mai 2021

poiata poeților #2




în sfârșit, concediu
bani pe mare n-am vrut să dau
așa că acum îmi legăn picioarele
în apa clocită a unui ștrand provincial

ciuperci lucioase încep să-mi
dea muguri între degete
îmi vine să vomit și mă gândesc
că doar așa s-ar putea face
apa ștrandului mai verde

aș vrea să fiu chinez
așa m-aș putea scufunda până la gresie
să o sorb pe toată dintr-un suflu
ca pe o supă



marți, 18 mai 2021

miss magpie

 


știam o fată în anglia
o chema ca pe zeița lunii
și mă-sa era vrăjitoare

îi plăcea mult de mine
îmi pare rău
probabil de aia n-am scris niciodată
despre ea

chiar dacă am jucat fuck marry kill
pe malul mării noaptea
chiar dacă am alergat împreună
spre tren și tot l-a pierdut
chiar dacă i-am gătit spaghete
înainte să dansăm în bezna grădinii bete

e ciudat
unii oameni sunt doar niște mici stele stinse
pe care le găsești din întâmplare-n iarbă
căzute de te miri unde
așa am ținut-o și pe ea o vreme
în buzunar
se topea încet ca un bulgăre de zăpadă
și nu-mi spunea nimic

am încercat să o primesc în mine
la fel cum în copilărie mă forțam să mă bucur
de jucăriile pe care le primeam și nu-mi plăceau
așa stătea și ea pe raft
privindu-mă cu ochi rugători din plastic

e o comparație cinică urâtă știu
dar rănim oameni buni fără să vrem
și-am împărțit patul cu ea dar
n-am simțit nimic, n-am făcut nimic
amețite cum eram doi manechini
între noi se strângea o apă tot mai tulbure

nu pot să iubesc din milă sau din datorie
și nici n-ar trebui - știu asta acum
dar și gura ei s-a descusut
abia când am pus mâna pe foarfece



vineri, 14 mai 2021

-

 


încă o victorie pentru mine
sunt cea mai sexy fată din tot cimitirul
în decolteul meu adânc și alb
adun ouă de paștele morților
bărbații se holbează
femeile mă laudă
bătrâni beți care-mi poartă sângele
mă lasă rece
nu, nu sunt timidă
ești doar libidinos și mi-e scârbă



luni, 3 mai 2021

post-izolareee

 


mătușă-mea m-a scos la un cocktail

când m-am întors din anglia

după un început îngrijorător de depresie

imaginează-ți-o așa:

o pisică înghesuită într-un corp de

femeie asiatică perfect aranjată

gene false smokey eyes

și mai ales un chef nebun

de a face dracului ceva orice


în seara aia ne-am plimbat

prin vreo 3-4 baruri

în toate ne-au servit băuturi de toată praștia

dar asta e acum pot să zic că

I finally had sex on the beach

într-o crâșmă din fața bisericii



uga buga

 


lumina televizorului e focul în jurul căruia

ne strângem cu toții înfrigurați și

orice reality show e un ritual diferit de familie


împreună ne simțim atât de bine

când ținem pumnii strânși

vărsând lacrimi nervi și empatie

pentru alții

e mai ușor să apleci umărul

pentru cei ce nu ți-l pot atinge



sâmbătă, 1 mai 2021



și să știi că

abia aștept să mănânci

toate bomboanele cu caramel

din cutiile cu ciocolată belgiană

pe care le vom primi cadou

de la alți și alți și alți

bucureșteni



 


noi n-am fost niciodată-n vizită la nimeni
nici de crăciun nici de paște
în schimb oaspeți aveam întotdeauna
familie amabilă cu pojghița sufletului
flancată de ziduri de crăciunițe iarna
de oasele mieilor primiți drept pomană
primăvara

la inimă să nu-ți ajungă nimeni
în viața asta te iubește
numai familia
mi-a zis cine m-a crescut
ținând gratiile porții părintești
strâns între încheieturile degetelor



joi, 29 aprilie 2021

băiat fin

 


și uite
bărbatul care se dădea la mine în copilărie
când venea să joace cărți și table cu bunicu
a murit de covid

din piersica necoaptă
a buricului ieșit în afară
va da colț o umbră frunzoasă
peste cimitir
își vor face cuib în ea
toți porumbeii care i-au ieșit
pe gură

să-ți fie țărâna ușoară grasule
sper că dac-ajungi acolo jos
să nu te bată nimeni la table
ți-a fost destul pedeapsă
toată viața


vineri, 23 aprilie 2021

poftă bună

 

mama e cea mai fericită în zilele de post
când scuza de a nu mânca
e sfântă în sfârșit și pentru alții

‘despre ce o să vorbești cu psihologul?’ întreabă
‘despre tulburarea mea de alimentație’ zic
‘cum adică’
și i-am elaborat, pentru prima dată
iar singurul ei răspuns a fost
‘da, dar câteva zile ții regim’

mama face mereu comentarii
despre fizicul altor persoane
de parcă ar fi cel mai important și interesant
lucru de pe pământ
‘nu ți se pare că s-a umflat?’
‘asta e mai slabă decât mine?’
‘îți place mai mult corpul ei sau al ei?’

păi nu știu mamă,
mie-mi place corpul tuturor
mai puțin al meu
când mă scrutezi din cap până la tălpi
cântărindu-mă din ochi
să nu cumva să mă fi îngrășat de ieri


poiata poeților #1

 


cu tata am băut prima dată
două sticle de țuică
ieri când am aflat
c-am luat bacul

azi am deschis șampania pe acoperișul vecinei
să i se scurgă și ei pe streașină
câteva pahare
să fii sănătoasă florico
mersi că m-ai meditat
să-ți culeagă nepoții plecați
toate căpșunile diasporei
să-ți gătească soțul bucătar
toate pitoancele patriei

ascund sticla după canapeaua sfârtecată
de ghearele pisicilor
la care-am făcut alergie
de cât de mult le iubesc


miau

 


ce se-ntâmplă-n patul tău

rămâne și în al meu

zile la rând după,

uneori săptămâni

nu-i ceva rău, mie-mi convine

să simt că împărțim măcar cumva

același pat


cu fiecare sărut pe care 

mi l-ai dat vreodată

dumnezeu m-a lipit mai tare de el ;

la bucurești vom avea în sfârșit patul nostru,

va fi micuț modest dar

destul de mare încât să-ncăpem amândouă

cu el moțăind pisicește-ntre noi




poveste de adormit copiii

 

cândva am să plec
și de-acolo și de-aici
cu tine-n spate
îmi voi tăia părul cu o sabie de teracotă
și vom porni la drum

nu plânge;
va crește lung și laminat.
te voi înveli cu el noaptea
să nu răcești
îți voi împleti din el coșuri groase
în care să te legeni sub lună

pe drum se vor lipi de el
toți gândacii copilăriei mele
se vor face cristale de ambră
pe care să le joci între degete sub soare
când te va obosi călătoria

să nu-ți fie teamă 
căci șuvițele astea vor încătușa
gleznele oricui ne va sta în cale
îi voi izbi de pământ
îi voi trage-n adâncuri
ca o naiadă ale cărei vene
le-ncălzește iubirea pe care
ți-o port de când lumea

să nu-ți fie teamă vreodată
vom ajunge în siguranță
exact unde trebuie
până atunci să ai încredere
în secerile tălpilor mici
și în busola mea de barză

să știi că dimineața
îmi sădesc după urechi
trandafiri și levănțică
să-nflorească seara pentru tine -
afundă-te în scoica
gâtului meu cald
și adormi fără grijă



miercuri, 14 aprilie 2021

niște amintiri bite-size

 


prima 

tata mă poartă pe umeri
îl simt mai înalt decât îl știu acum
sunt tunsă băiețește și am părul
rar și fin ca de pisică
așa cum îl au copiii mici
afară miere și aur
un lan de grâu, un deal,
maci înfloriți


a doua

apartamentul în renovare
stau în tocul ușii și-mi privesc
părinții strigând unul la altul
într-o cameră plină de boarfe
ce urma să fie dormitorul meu
din muntele de nimicuri aruncate
mai țin minte doar uscătorul de haine
și-o bicicletă mov


a treia

mă culc în dormitorul lor
pe marginea patului, lângă mama
în bezna nopții deslușesc numai
galbenul palid al îngerului
agățat de perete


a patra

țin minte cana cu elefanți
și craniile de pisică de pe
rafturile cu cărți
dar amintirile mele sunt încurcate

știu doar c-atunci când
m-am întors acolo
aveam haine de pat cu prințese
abia cumpărate de la metro
pijamale noi, candelabru cu zână
un bec în formă de ou ochi
și plasmă pe perete

era un sentiment bizar dar liniștitor
de claustrofobie
ca atunci când te acoperi
într-un pat de hotel
cu plapuma proaspăt spălată
și grea de inerția clipei

pășisem într-un glob de cristal
cu miros de haine de păpuși
și plastic cald
de l-aș fi scuturat s-ar fi-nfoiat în el
confetti roz strălucitoare

nu mai țin minte când s-a spart
și nu știu dacă un om ar trebui
să uite atâtea




marți, 13 aprilie 2021

5 mai

 

ieșisem la o plimbare cu amici cu care
acum nu prea mai țin legătura
să vizităm câmpul pe care
aterizau uneori avioane mici
încercuite de salba mlaștinilor
rămase dintr-un lac cândva frumos

era o zi însorită
pacienții ospiciului din apropiere
își pasau absenți mingea în micul teren de fotbal
scâncind și făcându-ne cu mâna
din spatele plaselor înalte de metal

apoi ne-am întors în oraș
și m-am gândit c-ar fi drăguț
să te surprind cu feliile de pizza
pentru care am fost prea plină
am căutat numele satului tău pe maps
și radu a tăiat bezna subțire
luând curbe, gropi, și bălți
cu viteza găurii de vierme

așa am intrat în lanul de porumb
și-așa aș fi putut muri cu câteva luni
înainte de-a-mplini 18 ani
înainte de-a-ncepe să te iubesc
înainte de-ancepe să trăiesc:

râzând în hohote
cu pizza râncedă în poală
și manele salvate pe stick date la maxim

'nu te-am auzit în viața mea
râzând atât de tare'
a zis cristina în timp ce curățam mașina
de pământ deja întărit și buruieni

'cred că cel mai mare argument pe care
îl poți avea împotriva fricii de moarte
e faptul că ajunși în fața ei,
o acceptăm'

ai zis tu la un an distanță
când am murit amândouă



vineri, 9 aprilie 2021

draga

 


cât ești de minunată
tu nu ai vrut nicicând să vezi
te-aș fi hrănit numai cu supă de leurdă
și la desert doar cu sirop de stele verzi


miercuri, 7 aprilie 2021

poemul celui mai sincer gând

 


visez că locuim amândouă în bucurești
ne întoarcem la mine după o seară în oraș,
puțin amețite dar cu fericirea revederii
strânsă-n pungile de sub ochi

mai discutăm una alta,
doar sunt multe de vorbit
două vieți de vorbit
mai râdem până în poziție fetală
așa ca-n vremurile bune
îți fac un ceai lângă o gustare târzie
și mă-ntrebi

‘acum că nu mai stă nimic între noi
vrei să ne mai dăm o șansă?’



marți, 6 aprilie 2021

saudade

 


în urmă cu câțiva ani mi-ai trimis
o piesă de ed sheeran
‘uite, asta nu-i așa de rea’ ai zis
acum o aud printre raioanele
supermarketului la care mergeam
cel mai des cu tine
și din fața vitrinelor cu covrigi
mă privește fix o colegă de-a ta din liceu
care știa dintotdeauna c-am fost împreună

mi-am dat seama devreme că
nu are rost să mă ascund de tine
că universul te va scoate din
fiecare buzunar în calea mea
oriunde aș păși în orașul ăsta
care duhnește a formol și-a fericirea noastră

vina noastră că am botezat fiecare colț de stradă
cu numerele de la pantofii
ce pășeau mereu în sincron
mereu ancorați la două inimi siameze
acum mă urmărește amintirea unor morți
ce împărțeau lumină trotuarelor
ca două felinare

după ce mi-am terminat cumpărăturile
am mai hoinărit puțin printre conserve
în caz c-aveai să vii
dar n-ai venit

așa că am plătit produsele de post
‘mulțumesc, o zi faină’ i-am zis casierei
și-am pufnit în plâns când s-a deschis ușa



luni, 5 aprilie 2021

școala de corecție a denisei ștefan #1



1.

tălpile mele sunt lungi și roșii
au coborât în ele
vinișoarele bunicii
furnicături de zahăr

ea crapă tableta de glucoză
eu trag pe nas tot ce-a mai rămas
alb prin casă


2.

îmi era somn și
căutam ceva ce visam de mică
am deschis dulapul bunicii cu limba
ca s-o scot fără zgomot
din matrioshka amintirilor sale

când am ajuns la ea i-am gustat
mâinile grunjoase
metalul săbiilor mici
cu care ne îmbracă

3.

de mâine mă dau bătut
vreau să mă trântesc în iarbă,
să mănânc doar cartofi și năut.

m-am săturat de întrebări
voi lăsa cuvintele celor ce
cred că au găsit răspunsul
pe treptele viitorilor șomeri
cei ce știind secretele universului
vor muri goi, săraci, la fel de proști
ca ieri.




duminică, 4 aprilie 2021

bine-ai revenit unchiule Arfid



o zi fără să mănânc
de atât a fost nevoie să revină pe bune
și să nu vrea să mă mai lase

acum trebuie să mă forțez
și când o fac mă dor toate
mâncarea nu-mi mai oferă
nici o plăcere
creierul recunoaște gustul
că ar trebui să fie bun,
chiar foarte bun
dar nu simte nimic

burger vegetarian cartofi pai onion rings
totul la 22 de lei
angel number, un chilipir, ce să nu-ți placă
și uite c-o luăm de la capăt
iar mănânc
doar ca să nu mor


vineri, 2 aprilie 2021

dreamy hazy pink

 



în tavan am bătut un cârlig
ca s-agăț de el baldachinul
sigilat de un deceniu în punga
în care l-am cumpărat
când eram copil

așteptam ziua în care
aveam să rămân singură acasă;
când tu aveai să-mi treci pragul
iar eu să îl scutur de praf
pentru tine

ziua aceea ne va aștepta la rândul ei
pentru totdeauna

și poate la fel și cele-n care
îți tai pâinea prăjită în formă de triunghi
în fiecare dimineață
în care reușim să vedem
toate filmele românești de pe netflix
în care dansăm în sufragerie
împiedicându-ne de dragostea
unei pisici pătate

zilele astea rămân la loc sigur
în punga de plastic
în care respiră încă roz și greu
baldachinul




joi, 1 aprilie 2021

încă te iubesc nebuno

 

'asta-i fata mea'
mi-ai spus cu câteva ore
înainte să se schimbe totul

lumea îți dă drumul la mână
atunci când ți-e mai dragă
te lasă să cazi să-ți fluturi
membrele cu disperare
până găsești ceva de care
să te prinzi fără să-ți sfâșie
palmele

nici nu mai ridic roleta dimineața
când se întrevede printre spațiile libere
promisiunea unei zile frumoase

au trecut deja primele zile
însorite de primăvară
și doare mult prea tare să știu
că nu le pot împărți cu tine
că nu pot nici măcar să-ți
vorbesc despre ele

de ce nu m-ai înșelat?
de ce nu te-am urât?
de ce nu ne-am plictisit una de alta?

doamne, ar fi fost atât de simplu.




o pedeapsă, două pedepse, substantiv feminin

 


azi m-a sunat bunica
și am mințit pentru prima dată după mult timp
când m-a întrebat dacă am mâncat
da, am zis. am mâncat un sandwich

și buza a început să-mi zvâcnească
cele două jumătăți ale frunții să se comprime
e frumos afară azi? zice
da, zic. e soare
abia atunci îmi dau lacrimile și inchid

mi-e dor. acum,
pe măsură ce încep să mă simt tot mai rău,
pot să recunosc că tânjesc
după lunile în care singurul spațiu gol
singurul spațiu muribund din mine
nu era cel lăsat de tine
ci caverna unui stomac subnutrit
și atât.
e simplu când ți-o faci
cu mâna ta

și e dificil să discuți.
nimeni nu înțelege tulburările astea
în afară de specialiști sau persoane care le au
nimeni nu vrea să înțeleagă de ce
există un confort în a face foamea

în a vedea cum se-ntind orele
după o dimineață inocentă în care
pur și simplu nu ți-a fost foame
cum se fac tot mai late,
tot mai familiare
și parcă n-ai mai mânca deloc
acum că deja începe să se lase seara

parcă nu mai are rost
să-ți respecți promisiunea
făcută de anul nou
pentru că acum ceva din tine s-a rupt
s-a sucit și s-a blocat acolo

fosila unui corn de inorog
ce-ți smulge câte-un pumn de lacrimi
de fiecare dată când mișcările tale
îl mută puțin din loc
când îl împing mai adânc
în rană

m-am entuziasmat
când mi s-au încețoșat ochii,
când am simțit golul metalic al stomacului
umflându-se și dezumflându-se
deschizându-se ca o scoică
din nou după atâta vreme

în sfârșit devenise reală
devenise fizică absența ta
voiam să mă scufund în ea
să mă pedepsesc așa
până când trupul mă va durea
mai tare decât sufletul
atunci voi putea în sfârșit
să mă suport