.

 

sfârșit.

ultima

 

îmi făceam bagajul și sortând haine

am dat de tricoul colorat

cel cu dungi inegale știi tu care

e moale decolorat și subțiat

așa cum sunt doar hainele

învechite de atâta purtat

l-am făcut ghem și-am plâns în el

ca în primul tricou pe care

mi l-ai împrumutat vreodată

atunci când eram la început

și încă plângeam doar de teama

că încep să te iubesc

te-am iubit în tricouri colorate

strâmte largi sau împrumutate 

și te iubesc și acum

în haine negre de doliu

dar azi mai mult decât de obicei

așa c-am lins ce a rămas pe fundul oalei

cu budinca de ciocolată și rom pentru că

nimic nu mă făcea mai fericită în copilărie

și speram că leacurile vechi încă țin.

-.

 

vreau să devin dependentă de cofeină

păcat că am o personalitate adictivă

doar în cazul celei de care mă despart

ani buni lumină

ți-am frânt aripile lucioase sub talpă

așa cum calci pisica din greșeală

și apoi te tragi să plângi unde nu te vede.

versuri pe wc

 

după ce tocmai iți spusesem că te plac
am ajuns să plâng în baie cu brațele în jurul tău
și încercând să mă calmezi te-ai grăbit
stângaci să-mi spui
cum suntem toți făcuți din praf de stele
deși n-avea nicio legătură
cu nimic din ce se întâmpla iar eu
cuprinsă așa în strânsoare și în soc
puteam să mă uit doar la bocancii murdari

ai lui taică-tu ce erau exact în raza mea vizuală
pe raftul la care nu m-am mai uitat de-atunci

acum e 6 dimineața și n-am putut să dorm
de țânțari și de tristețe și de dor
și m-am gândit că poate ce voiai să spui
cu asta era că nu trebuie să-mi fie
nici rușine nici teamă
că nimic nu-i mare brânză și
oricum nimic nu contează
din nimic am ajuns aici și tot acolo ne întoarcem

poate chiar așa e,
cine știe oricum nu ne poate spune
dar dacă acolo unde voi ajunge
îmi vă rămâne totuși îmbrățișarea

caldă a amintirilor
așa, în nimic și în noapte,
eu vreau să te țin minte

și pe ursul panda din vitrină
biletul lipit deasupra chiuvetei
florile furate și ascunse prin pahare
sunetul cheii răsucite în ușă
eu știu
că o să te port cu mine
două puncte luminoase
ochii unei pisici în întuneric.

filip

 

țapul vecinului

poartă numele filip

după antihristul din the witch

îi dau prin gard mere, prune, și coji de banană

iar în schimb el vine la mine bucuros

oricând mă vede

și behăie dezamăgit oricând îl părăsesc

țapule filip eu te respect chiar dacă uneori puți

mor de dragul tău și

ți-aș scărpina țeasta aspră oricât ți-ar face

ție plăcere

ți-aș lustrui coarnele cu care

dai în pomi să pice fructele

copitele cu care

dai în gard când ești nerăbdător

s-ajung la tine

o să scriu despre țapi dac-așa-mi vine

 

azi sărut pe gură

zilele plictisitoare

în ele înoată ca broasca

grija ce mi-o port ca niciodată

ascult astăzi

zilele plictisitoare

ele-mi șoptesc ce mă face să simt doar

soarele-n grădină

îmi cântă balade din anii 80

din sintetizatoare moi ca pielea

proaspăt epilată

și da continuând

pe canapea dorm mai bine ca-n pat

mă trezesc cu aluat fierbinte-n loc de carne

și mare poftă de viață

pe mine nu mă plictisesc

zilele plictisitoare

citesc privesc citesc privesc

alerg cu câinele pe câmp

hrănesc caprele vecinului prin gard

iau inimile prietenilor între palme

începând cu-a mea

și suflu peste ele

toată dragostea

în jurul meu putea să fie numai marea

 

am ajuns acasă de la mare

și înainte să fac duș

m-am luptat să îmi smulg din buric

o mică cochilie

sincer îți zic speram

să nu se mai desprindă niciodată

din ea să crească alge să se reverse

nisip crabi marea-ntreagă jur

cochilia din buricul meu putea să fie

dopul de la cea mai mare cea mai sărată 

cea mai faină cadă

știați c-o să am diplomă în film?

 

mă uit la it 2 și, în timp ce clovnul își înfige

dinții ascuțiți în obrazul fetiței,

îmi dau seama ce mult ne-am desensibilizat ca societate

la vederea scenelor de genu

nu mai e așa ușor să sperii audiența,

nu te mai poți baza pe șocuri ieftine, mașini de fum

și arteziene cu bulion

ca filmmaker, acum tu tre să gândești

și să gândești pe bune

daca vrei să nu-ți mai doarmă vecinii noaptea

ca ari aster, de exemplu

el e artist deștept da și un tip de treabă

care distorsionează normele genului și

chestii faine de genu, oricum

băiat de nota 10 (sau de 7 pe imdb)

ceea ce vreau să zic până la urmă e că

dacă it 2 era făcut în românia, 

fetițo, tu n-ai mai fi murit

c-ai fi știut de frică încă din burta mamei

sau cel târziu din găoacea prost salubrizată

a maternității

și n-ai mai fi stat la povești ca idioata

cu un clovn borât în semintuneric

odă orașului

 

am ieșit să mă plimb

singură prin oraș

și e o zi frumoasă

mă rog pentru fiecare vrabie

care mă privește în ochi

pentru fiecare familie de ceternari

care stă pe facetime în parc

cu rudele

pentru fiecare broască aplatizată

de mașină

pentru fiecare lesbiană care încă

nu știe.

îi dau Leanei de la forti premiul pentru

cea mai top femeie cu tatuaje

paznicului de la profi o bezea

de bucuria că acum sunt două

nonstopuri în oraș

și sărut câinii străzii pe frunte după ce

mă conduc până acasă

înăuntru îmi dau jos chiloții

ca acum câteva ore sub pod

îi pun pe coșul de rufe, pun cartea

nouă de poezie peste ei

și îi caut titlul în dex

poezie-prostie de nesomn

 

Diana e cea mai bună prietenă a mea

în același timp în care eu caut cărți online

destule încât să am transport gratuit

ea umezește cearșafurile unui student la film

și mă gândesc

doamne

cât de diferit trece timpul

eu sunt aici de o eternitate

încercând să am păreri despre cărți

pe care nici nu le pot răsfoi

ea e acolo de câteva minute secunde ceva de genul oricum

așa se micșorează orele

în coconul călduț și cleios

al unui pat care nu-i gol pe jumătate

și-mi vreau iubita-n brațe și mi-e dor și ciuda

și-adorm cu-atâta pace-n mine

că o iubesc de mor și în curând vom împarți

același dormitor

că o iubesc și pe Diana scurt și la obiect

și doamne cât mă bucur

cât mă bucur

că e cu un bărbat care o fute cu respect

-

 

în ochii mei ești cea mai frumi

ce mare onoare să-ți înghit

și cheia de la colțul gurii

m-am poticnit m-am ghemuit

de la surpriza

c-ai descuiat toți fluturii

poiata poeților #3

 

m-am uitat deasupra noastră

caruselul se răsucea în luminile bâlciului

ca un miriapod amețit

apoi m-am uitat la tine

și din ochii tăi răsărea un curcubeu

câteva minute bune am rămas

în caleidoscopul acela

voiam să alunec în spirala lui la infinit

ca într-un tobogan închis

dar corpurile noastre înghețaseră

cum să sar în tine

cum să mă prinzi acolo între

dungile și geometriile tale

când o să ne revenim hai să ne scuturăm

de noaptea asta

te iubesc ca pe un frate

o să-mi repet o să-mi repet o să-mi repet

delicatessen

 

momentele pe care le petrecem împreună

sunt ca bucățile de sare pe care le alegeam

de pe fundul covrigului de la chioșc

mereu le mâncam primele

cu cât mai mari cu atât mai bine

într-o zi să bați la o ușă

de cealaltă parte voi fi eu

și în cântecelul tău să spui că aduci

drob de sare în spinare

atunci voi ști că ești tu iți voi deschide

și vom fi în sfârșit acasă

ai să vezi, n-o să mai am

probleme cu mâncarea

eventual mi se va strânge

toată dragostea ta în genunchi

iubita mea

-

 

ușa casei de la țară se deschide cu cheia

de care stă încă agățat brelocul cu

tigru de pluș

pe care ni l-a vândut un surdomut

când am fost prima dată la mare

în restaurantul acela am mâncat

pentru prima dată crochete de cartofi

și am crezut multă vreme că nu voi

gusta nimic mai bun vreodată

când am ajuns în Anglia la facultate

și încă învățam să gătesc

îmi cumpăram mereu crochete de cartofi

congelate

umpleam o tavă la cuptor

și asamblam apoi pe farfurie

muntișori uleioși de nostalgie

de dor de casă

de o mare care nu e rece și

de o plajă pe care nu bate vântul

mai des decât razele soarelui

poiata poeților #2

în sfârșit, concediu

bani pe mare n-am vrut să dau

așa că acum îmi legăn picioarele

în apa clocită a unui ștrand provincial

ciuperci lucioase încep să-mi

dea muguri între degete

îmi vine să vomit și mă gândesc

că doar așa s-ar putea face

apa ștrandului mai verde

aș vrea să fiu chinez

așa m-aș putea scufunda până la gresie

să o sorb pe toată dintr-un suflu

ca pe o supă

miss magpie

 

știam o fată în anglia

o chema ca pe zeița lunii

și mă-sa era vrăjitoare

îi plăcea mult de mine

îmi pare rău

probabil de aia n-am scris niciodată

despre ea

chiar dacă am jucat fuck marry kill

pe malul mării noaptea

chiar dacă am alergat împreună

spre tren și tot l-a pierdut

chiar dacă i-am gătit spaghete

înainte să dansăm în bezna grădinii bete

e ciudat

unii oameni sunt doar niște mici stele stinse

pe care le găsești din întâmplare-n iarbă

căzute de te miri unde

așa am ținut-o și pe ea o vreme

în buzunar

se topea încet ca un bulgăre de zăpadă

și nu-mi spunea nimic

am încercat să o primesc în mine

la fel cum în copilărie mă forțam să mă bucur

de jucăriile pe care le primeam și nu-mi plăceau

așa stătea și ea pe raft

privindu-mă cu ochi rugători din plastic

e o comparație cinică urâtă știu

dar rănim oameni buni fără să vrem

și-am împărțit patul cu ea dar

n-am simțit nimic, n-am făcut nimic

amețite cum eram doi manechini

între noi se strângea o apă tot mai tulbure

nu pot să iubesc din milă sau din datorie

și nici n-ar trebui - știu asta acum

dar și gura ei s-a descusut

abia când am pus mâna pe foarfece

-

 

încă o victorie pentru mine

sunt cea mai sexy fată din tot cimitirul

în decolteul meu adânc și alb

adun ouă de paștele morților

bărbații se holbează

femeile mă laudă

bătrâni beți care-mi poartă sângele

mă lasă rece

nu, nu sunt timidă

ești doar libidinos și mi-e scârbă

post-izolareee

 

mătușă-mea m-a scos la un cocktail

când m-am întors din anglia

după un început îngrijorător de depresie

imaginează-ți-o așa:

o pisică înghesuită într-un corp de

femeie asiatică perfect aranjată

gene false smokey eyes

și mai ales un chef nebun

de a face dracului ceva orice

în seara aia ne-am plimbat

prin vreo 3-4 baruri

în toate ne-au servit băuturi de toată praștia

dar asta e acum pot să zic că

I finally had sex on the beach

într-o crâșmă din fața bisericii

uga buga

 

lumina televizorului e focul în jurul căruia

ne strângem cu toții înfrigurați și

orice reality show e un ritual diferit de familie

împreună ne simțim atât de bine

când ținem pumnii strânși

vărsând lacrimi nervi și empatie

pentru alții

e mai ușor să apleci umărul

pentru cei ce nu ți-l pot atinge

și să știi că

abia aștept să mănânci

toate bomboanele cu caramel

din cutiile cu ciocolată belgiană

pe care le vom primi cadou

de la alți și alți și alți

bucureșteni

 

noi n-am fost niciodată-n vizită la nimeni

nici de crăciun nici de paște

în schimb oaspeți aveam întotdeauna

familie amabilă cu pojghița sufletului

flancată de ziduri de crăciunițe iarna

de oasele mieilor primiți drept pomană

primăvara

la inimă să nu-ți ajungă nimeni

în viața asta te iubește

numai familia

mi-a zis cine m-a crescut

ținând gratiile porții părintești

strâns între încheieturile degetelor

băiat fin

 

și uite

bărbatul care se dădea la mine în copilărie

când venea să joace cărți și table cu bunicu

a murit de covid

din piersica necoaptă

a buricului ieșit în afară

va da colț o umbră frunzoasă

peste cimitir

își vor face cuib în ea

toți porumbeii care i-au ieșit

pe gură

să-ți fie țărâna ușoară grasule

sper că dac-ajungi acolo jos

să nu te bată nimeni la table

ți-a fost destul pedeapsă

toată viața

poftă bună

 

mama e cea mai fericită în zilele de post

când scuza de a nu mânca

e sfântă în sfârșit și pentru alții

‘despre ce o să vorbești cu psihologul?’ întreabă

‘despre tulburarea mea de alimentație’ zic

‘cum adică’

și i-am elaborat, pentru prima dată

iar singurul ei răspuns a fost

‘da, dar câteva zile ții regim’

mama face mereu comentarii

despre fizicul altor persoane

de parcă ar fi cel mai important și interesant

lucru de pe pământ

‘nu ți se pare că s-a umflat?’

‘asta e mai slabă decât mine?’

‘îți place mai mult corpul ei sau al ei?’

păi nu știu mamă,

mie-mi place corpul tuturor

mai puțin al meu

când mă scrutezi din cap până la tălpi

cântărindu-mă din ochi

să nu cumva să mă fi îngrășat de ieri

poiata poeților #1

 

cu tata am băut prima dată

două sticle de țuică

ieri când am aflat

c-am luat bacul

azi am deschis șampania pe acoperișul vecinei

să i se scurgă și ei pe streașină

câteva pahare

să fii sănătoasă florico

mersi că m-ai meditat

să-ți culeagă nepoții plecați

toate căpșunile diasporei

să-ți gătească soțul bucătar

toate pitoancele patriei

ascund sticla după canapeaua sfârtecată

de ghearele pisicilor

la care-am făcut alergie

de cât de mult le iubesc

miau

 

ce se-ntâmplă-n patul tău

rămâne și în al meu

zile la rând după,

uneori săptămâni

nu-i ceva rău, mie-mi convine

să simt că împărțim măcar cumva

același pat

cu fiecare sărut pe care 

mi l-ai dat vreodată

dumnezeu m-a lipit mai tare de el ;

la bucurești vom avea în sfârșit patul nostru,

va fi micuț modest dar

destul de mare încât să-ncăpem amândouă

cu el moțăind pisicește-ntre noi

poveste de adormit copiii

 

cândva am să plec

și de-acolo și de-aici

cu tine-n spate

îmi voi tăia părul cu o sabie de teracotă

și vom porni la drum

nu plânge;

va crește lung și laminat.

te voi înveli cu el noaptea

să nu răcești

îți voi împleti din el coșuri groase

în care să te legeni sub lună

pe drum se vor lipi de el

toți gândacii copilăriei mele

se vor face cristale de ambră

pe care să le joci între degete sub soare

când te va obosi călătoria

să nu-ți fie teamă 

căci șuvițele astea vor încătușa

gleznele oricui ne va sta în cale

îi voi izbi de pământ

îi voi trage-n adâncuri

ca o naiadă ale cărei vene

le-ncălzește iubirea pe care

ți-o port de când lumea

să nu-ți fie teamă vreodată

vom ajunge în siguranță

exact unde trebuie

până atunci să ai încredere

în secerile tălpilor mici

și în busola mea de barză

să știi că dimineața

îmi sădesc după urechi

trandafiri și levănțică

să-nflorească seara pentru tine -

afundă-te în scoica

gâtului meu cald

și adormi fără grijă

niște amintiri bite-size

 

prima 

tata mă poartă pe umeri

îl simt mai înalt decât îl știu acum

sunt tunsă băiețește și am părul

rar și fin ca de pisică

așa cum îl au copiii mici

afară miere și aur

un lan de grâu, un deal,

maci înfloriți

a doua

apartamentul în renovare

stau în tocul ușii și-mi privesc

părinții strigând unul la altul

într-o cameră plină de boarfe

ce urma să fie dormitorul meu

din muntele de nimicuri aruncate

mai țin minte doar uscătorul de haine

și-o bicicletă mov

a treia

mă culc în dormitorul lor

pe marginea patului, lângă mama

în bezna nopții deslușesc numai

galbenul palid al îngerului

agățat de perete

a patra

țin minte cana cu elefanți

și craniile de pisică de pe

rafturile cu cărți

dar amintirile mele sunt încurcate

știu doar c-atunci când

m-am întors acolo

aveam haine de pat cu prințese

abia cumpărate de la metro

pijamale noi, candelabru cu zână

un bec în formă de ou ochi

și plasmă pe perete

era un sentiment bizar dar liniștitor

de claustrofobie

ca atunci când te acoperi

într-un pat de hotel

cu plapuma proaspăt spălată

și grea de inerția clipei

pășisem într-un glob de cristal

cu miros de haine de păpuși

și plastic cald

de l-aș fi scuturat s-ar fi-nfoiat în el

confetti roz strălucitoare

nu mai țin minte când s-a spart

și nu știu dacă un om ar trebui

să uite atâtea

5 mai

 

ieșisem la o plimbare cu amici cu care

acum nu prea mai țin legătura

să vizităm câmpul pe care

aterizau uneori avioane mici

încercuite de salba mlaștinilor

rămase dintr-un lac cândva frumos

era o zi însorită

pacienții ospiciului din apropiere

își pasau absenți mingea în micul teren de fotbal

scâncind și făcându-ne cu mâna

din spatele plaselor înalte de metal

apoi ne-am întors în oraș

și m-am gândit c-ar fi drăguț

să te surprind cu feliile de pizza

pentru care am fost prea plină

am căutat numele satului tău pe maps

și radu a tăiat bezna subțire

luând curbe, gropi, și bălți

cu viteza găurii de vierme

așa am intrat în lanul de porumb

și-așa aș fi putut muri cu câteva luni

înainte de-a-mplini 18 ani

înainte de-a-ncepe să te iubesc

înainte de-ancepe să trăiesc:

râzând în hohote

cu pizza râncedă în poală

și manele salvate pe stick date la maxim

'nu te-am auzit în viața mea

râzând atât de tare'

a zis cristina în timp ce curățam mașina

de pământ deja întărit și buruieni

'cred că cel mai mare argument pe care

îl poți avea împotriva fricii de moarte

e faptul că ajunși în fața ei,

o acceptăm'

ai zis tu la un an distanță

când am murit amândouă

draga

 

cât ești de minunată

tu nu ai vrut nicicând să vezi

te-aș fi hrănit numai cu supă de leurdă

și la desert doar cu sirop de stele verzi

poemul celui mai sincer gând

 

visez că locuim amândouă în bucurești

ne întoarcem la mine după o seară în oraș,

puțin amețite dar cu fericirea revederii

strânsă-n pungile de sub ochi

mai discutăm una alta,

doar sunt multe de vorbit

două vieți de vorbit

mai râdem până în poziție fetală

așa ca-n vremurile bune

îți fac un ceai lângă o gustare târzie

și mă-ntrebi

‘acum că nu mai stă nimic între noi

vrei să ne mai dăm o șansă?’

saudade

 

în urmă cu câțiva ani mi-ai trimis

o piesă de ed sheeran

‘uite, asta nu-i așa de rea’ ai zis

acum o aud printre raioanele

supermarketului la care mergeam

cel mai des cu tine

și din fața vitrinelor cu covrigi

mă privește fix o colegă de-a ta din liceu

care știa dintotdeauna c-am fost împreună

mi-am dat seama devreme că

nu are rost să mă ascund de tine

că universul te va scoate din

fiecare buzunar în calea mea

oriunde aș păși în orașul ăsta

care duhnește a formol și-a fericirea noastră

vina noastră că am botezat fiecare colț de stradă

cu numerele de la pantofii

ce pășeau mereu în sincron

mereu ancorați la două inimi siameze

acum mă urmărește amintirea unor morți

ce împărțeau lumină trotuarelor

ca două felinare

după ce mi-am terminat cumpărăturile

am mai hoinărit puțin printre conserve

în caz c-aveai să vii

dar n-ai venit

așa că am plătit produsele de post

‘mulțumesc, o zi faină’ i-am zis casierei

și-am pufnit în plâns când s-a deschis ușa

școala de corecție a denisei ștefan #1

1.

tălpile mele sunt lungi și roșii

au coborât în ele

vinișoarele bunicii

furnicături de zahăr

ea crapă tableta de glucoză

eu trag pe nas tot ce-a mai rămas

alb prin casă

2.

îmi era somn și

căutam ceva ce visam de mică

am deschis dulapul bunicii cu limba

ca s-o scot fără zgomot

din matrioshka amintirilor sale

când am ajuns la ea i-am gustat

mâinile grunjoase

metalul săbiilor mici

cu care ne îmbracă

3.

de mâine mă dau bătut

vreau să mă trântesc în iarbă,

să mănânc doar cartofi și năut.

m-am săturat de întrebări

voi lăsa cuvintele celor ce

cred că au găsit răspunsul

pe treptele viitorilor șomeri

cei ce știind secretele universului

vor muri goi, săraci, la fel de proști

ca ieri.

bine-ai revenit unchiule Arfid

o zi fără să mănânc

de atât a fost nevoie să revină pe bune

și să nu vrea să mă mai lase

acum trebuie să mă forțez

și când o fac mă dor toate

mâncarea nu-mi mai oferă

nici o plăcere

creierul recunoaște gustul

că ar trebui să fie bun,

chiar foarte bun

dar nu simte nimic

burger vegetarian cartofi pai onion rings

totul la 22 de lei

angel number, un chilipir, ce să nu-ți placă

și uite c-o luăm de la capăt

iar mănânc

doar ca să nu mor

dreamy hazy pink

 

în tavan am bătut un cârlig

ca s-agăț de el baldachinul

sigilat de un deceniu în punga

în care l-am cumpărat

când eram copil

așteptam ziua în care

aveam să rămân singură acasă;

când tu aveai să-mi treci pragul

iar eu să îl scutur de praf

pentru tine

ziua aceea ne va aștepta la rândul ei

pentru totdeauna

și poate la fel și cele-n care

îți tai pâinea prăjită în formă de triunghi

în fiecare dimineață

în care reușim să vedem

toate filmele românești de pe netflix

în care dansăm în sufragerie

împiedicându-ne de dragostea

unei pisici pătate

zilele astea rămân la loc sigur

în punga de plastic

în care respiră încă roz și greu

baldachinul

încă te iubesc nebuno

 

'asta-i fata mea'

mi-ai spus cu câteva ore

înainte să se schimbe totul

lumea îți dă drumul la mână

atunci când ți-e mai dragă

te lasă să cazi să-ți fluturi

membrele cu disperare

până găsești ceva de care

să te prinzi fără să-ți sfâșie

palmele

nici nu mai ridic roleta dimineața

când se întrevede printre spațiile libere

promisiunea unei zile frumoase

au trecut deja primele zile

însorite de primăvară

și doare mult prea tare să știu

că nu le pot împărți cu tine

că nu pot nici măcar să-ți

vorbesc despre ele

de ce nu m-ai înșelat?

de ce nu te-am urât?

de ce nu ne-am plictisit una de alta?

doamne, ar fi fost atât de simplu.

o pedeapsă, două pedepse, substantiv feminin

 

azi m-a sunat bunica

și am mințit pentru prima dată după mult timp

când m-a întrebat dacă am mâncat

da, am zis. am mâncat un sandwich

și buza a început să-mi zvâcnească

cele două jumătăți ale frunții să se comprime

e frumos afară azi? zice

da, zic. e soare

abia atunci îmi dau lacrimile și inchid

mi-e dor. acum,

pe măsură ce încep să mă simt tot mai rău,

pot să recunosc că tânjesc

după lunile în care singurul spațiu gol

singurul spațiu muribund din mine

nu era cel lăsat de tine

ci caverna unui stomac subnutrit

și atât.

e simplu când ți-o faci

cu mâna ta

și e dificil să discuți.

nimeni nu înțelege tulburările astea

în afară de specialiști sau persoane care le au

nimeni nu vrea să înțeleagă de ce

există un confort în a face foamea

în a vedea cum se-ntind orele

după o dimineață inocentă în care

pur și simplu nu ți-a fost foame

cum se fac tot mai late,

tot mai familiare

și parcă n-ai mai mânca deloc

acum că deja începe să se lase seara

parcă nu mai are rost

să-ți respecți promisiunea

făcută de anul nou

pentru că acum ceva din tine s-a rupt

s-a sucit și s-a blocat acolo

fosila unui corn de inorog

ce-ți smulge câte-un pumn de lacrimi

de fiecare dată când mișcările tale

îl mută puțin din loc

când îl împing mai adânc

în rană

m-am entuziasmat

când mi s-au încețoșat ochii,

când am simțit golul metalic al stomacului

umflându-se și dezumflându-se

deschizându-se ca o scoică

din nou după atâta vreme

în sfârșit devenise reală

devenise fizică absența ta

voiam să mă scufund în ea

să mă pedepsesc așa

până când trupul mă va durea

mai tare decât sufletul

atunci voi putea în sfârșit

să mă suport