Christabel (secțiune)

a întins mâinile spre ea
a întins-o pe ea
a întins secundele acelea 
și timpul s-a întins greoi ca o gumă mestecată
de la un capăt al cosmosului până la celălalt
în întuneric
între perdelele baldachinului
din întuneric
în surzenia neantului
se auzea doar timpul
scrâșnind molatic în plină expansiune
erodându-se cald
erodându-se lin 
sclipind moale și neted
o coardă între geneză și sfârșit
în nimic.
nu există nimic infinit, nici măcar
cosmosul
cel ce începe de la rădăcinile ei crescute
ca un cheag de mărăcini
și se termină la tălpile calde și mici
dintre cearșafuri


timpul s-a întins ca o gumă
s-a întins
s-a închis
și s-a rupt
și prin voalul perdelelor strălucea luna.

vis despre familia regală

garden party
plecăciuni
și englezi în costume

compania mea se lasă-n jos cu grație stângace,
păsări înecându-se.
îmi asum riscul de a face 
o reverență de pianist
și împărțim inconfortabil
aceleași secunde;
dar ei îmi zâmbesc - e în regulă
peste câteva momente o duduie m-a facut țărancă
și ca să-i dovedesc contrariul,
m-am ridicat de la masă și-am sărit la bătaie

două vise.

voiam să scriu despre tine de ceva vreme,
dar am așteptat pân-am simțit că îngheață
tot ce am înăuntru
așa c-am decis să scriu despre voi când
organele mele cristalizate
erau pe cale sa pocnească.

v-am visat.
ea a fost prima.
atâta lumină.

mergeam pe un drum de țară și câmpul era
scăldat în verde crud, tăcea liniștit în lumina moale
în globul nostru de cristal lăsat la soare
cerul era curbat deasupra perfect matematic
dacă-l atingeai cu unghia i s-ar fi auzit sticla,
poate s-ar fi disipat și norii
de la zgomot, de la tremol
îi țin minte.
era o liniște de moarte

râdeai mult, pășeam așa de aproape
ți-am zis ceva drăguț
te-a distrat, m-ai înghiontit
străluceai, vibrai
erai lumina pe care mi-o amintesc de când eram copil
leagănele galbene
roata
curtea în care nu aveam voie
căldura trotuarului în drum spre casă
florile de corn
narcisele
balonul în formă de iepure
erai aceeași lumină.

acum nu mai ești nimic.


pe el l-am visat după ce am ținut
un cristal în mână.
l-am sărutat și a ajuns sub mine.

nu știai ce faci, te-aș fi putut strivi chiar acolo
din frica ta nu picura nicio urmă de erotism
dar îmi erai drag,
și-am simțit cât de tare îți bătea inima
când brațul meu a ajuns deasupra ta

am simțit cât de tare bătea a mea
în stația de autobuz
când ai coborât din al tău
de cealaltă parte a drumului.
vârfurile degetelor
întuneric
luminile farurilor în ploaia bălților
pași mari
mâini lungi
când ai traversat speram să vii la mine
dar știam c-o vei lua în cealaltă direcție
așa că te-am privit plecând
și am plâns
și am crezut că ești ceva

dar nu ai fost nimic.

blondele și comunismul se țin de mână când îmi calcă inima-n picioare

am scris cea mai lungă poezie a mea
despre o fată pe care nici n-o cunosc.
am muncit la ea o săptămână
și când am terminat mi-a migrat
un întreg continent de pe inimă
s-a desprins de ea ca o plagă veche și dus a fost.
am scăpat! ce bine c-am scăpat de tine.

luni se așează în fața mea în amfiteatru
cu părul altfel decât de obicei,
înnodat la spate ca o cunună de paie.
simțeam pulsând spre mine mirosul îmbâcsit
de vară sau de primăvară sau de nu știu ce
și mi s-a înnodat stomacul
într-o cunună de asta e, o luăm de la capăt

ningea din luminile ecranului
cu raze roșii 
și lipindu-se de ea,
pâlpâiau închis deschis
cu fiecare schimbare de cadru.
mă uit la ea și plâng.

pe ecran revoluții anticomuniste
pe retină paie uscate
amândouă brutale, amândouă deloc necesare
dacă lucrurile ar fi început altfel.

sângele celor care au strigat și s-au târât
și-au arătat cu degetul
îmi alunecă de sub pleoape
dar tu ce rost ai când îmi întorc privirea spre tine?
nu ne vorbim. nu te cunosc. nu te iubesc.
atunci cine ești tu să-mi arzi obrajii?

nici acum nu înțeleg ce-ai fost.

am obosit. am încercat.

e unu dimineața și vreau să cred că e târziu
am ajuns să mă uit cu ochii pe jumătate închiși la
instagramul lui alex velea și,
surprinzător, nu simt dezgust
ci doar o nostalgie pe care n-o pot înțelege.
mă forțez să stau trează dintr-un fel de demnitate stupidă
ce altceva să fac, simt cum viața mea închide câte-un ochi
cu fiecare noapte în care adorm înainte de 12,
ca un păianjen pe moarte
și, dumnezeu știe, are destui ochi
dar și nopțile în care mă culc la ore decente devin
din ce în ce mai multe.
ce sexy e să fii pe jumătate inconștientă
deschid camera frontală pentru câteva secunde și
nu merg mai departe
asta e, așa-mi trebuie
arătam mult mai bine în mintea mea și mai bine rămâneam acolo
cu părul nespălat și răvășit îndesat sub
gluga unui hanorac cu vreo trei mărimi mai mare
pentru un clișeu complet, dar eșuat.

să scriem și despre cei pe care nu-i iubim

o nu, vine înspre mine
o doamne, s-a pus lângă mine
râde mai mult decât de obicei,
și e mai fragilă, mai sinceră
o fi din cauză că tocmai azi, în cea mai rece zi
de pân-acum, nu-și poartă paltonul
ce-i cu bluza asta
disting umbre de verde printre cusături
ce frumoasă e bluza asta
i se vede pieptul, clavicula
ce delicat și inocent, părul scurt e o minune
mai ales când e dat după urechi
ce frumoasă e
într-o altă lume soarele s-a prăbușit în
partea dreaptă a nasului ei, acolo.
da, acolo, mai sus de nară
acum l-am văzut și eu strălucind în 
întunericul amfiteatrului, luminile ecranului
fața palidă verde gălbuie
părul alb verde gălbui
ochi maladivi, holbați, mari, veseli
pot să jur că i-am văzut uitându-se la buzele
mele în timp ce vorbeam
dar cum să vorbesc cu ea? asta nu sunt eu,
simt că am noroi în gură
și un ghem de ață-ntre plămâni de când
imaginea ei mi-a alunecat în spatele ochilor.
credeam că pur și simplu mi se pare frumoasă
dar uite, e aici lângă mine, tăcând și străvezie
își sprijină cotul pe brațul fotoliului
și simt cum își roade unghiile cu coada ochiului
dar când se-apleacă să-mi spună ceva,
creierul mi se scurge până undeva în stomac
și tot ce reușesc să-i răspund sunt regrete imediate
eu știu că sunt mai mult decât un râs scurt și stânjenit
dar să fim serioși, ea nu știe
probabil și ea e mai mult decât o fată frumoasă
dar

concupiscență?

am strănutat și mi-au pocnit buzele
chiar mă gândeam că azi e o zi de purtat ruj,
dar tot sângele a țâșnit într-o nanosecundă și
mi-au secat ca un nenorocit de balon spart.
poate le e dor de emoția unui sărut și atunci se
risipesc cum pot
pe mochetă, prin șanțurile caloriferului
se târăsc pe pereți, înăuntrul șemineului,
pe sub ușă,
doar să simtă și o altă atingere

da' unde dracu cred că se duc
sunt doar niște picături de sânge, nu e nimic
senzual în asta,
dacă încep să scrie "sărută-mă" pe oglindă
n-o să creadă nimeni că e ruj
sau?...
cine știe, poate fetele care lasă urme de buze și
mesaje criptice în roșu pe oglinzi în băi jegoase
de crâșmă nu există doar în filme.
în cazul ăsta, aștept să apară una în camera mea
și să-mi sărute scurt oglinda într-un gest
de anarhie, drăgălășenie, sau plictiseală
poate așa buzele mele vor fi fericite din nou și
stropii de sânge se vor aduna înapoi în ele de
prin colțurile dormitorului.
vor aluneca la loc în fiecare crevasă,
iar dimineața mă voi trezi cu viață în zâmbet

o noapte în care mă simt singură

aștept să mi se întâmple lucruri frumoase ca

să pot scrie din nou

spre deosebire de alți norocoși, mie nu prea-mi vine 

să scriu când mă simt rău

când merg la facultate trec pe lângă niște copaci foarte

bătrâni,

ăsta e maximul meu de inspirație zilele astea

parcă văd rădăcinile lor prin asflatul răvășit pe care calc

cred că de aia are denivelări,

ce frumos ;

oare copacii se țin de mână pe sub trotuare?

ar fi cam aiurea s-o iau pe-aici

cu skate-ul sau cu trotineta,

mai sunt și mormane de ace de pin peste tot

și cutii de biscuiți

azi am văzut o dâră subțire adâncită în asfalt

la nesfârșit

și m-am întrebat cine a mers cu bicicleta prin asfaltul moale și

când și unde și de ce

what a madman

luni o s-o urmăresc cum trebuie, dacă ajunge în 

parcarea facultății o sa fiu dezamăgită

acum stau la marginea patului eliberându-mă

de toate astea în timp ce colegii mei danseză

și se îndrăgostesc

of. mă cam doare spatele.

dacă n-o uram, îi puneam titlu "o frustrată"

hai, mai e o oră

aș rămâne și zece dacă ai fi aici cu mine

dar filmul e așa de prost și nu te pot ține de mână

poate acum chiar ai avea curajul să mă lași,

că asta e o țară civilizată

n-o să ne vorbească de rău vecina Cristinei

nici vreun coleg de la jandarmerie

totuși, acum că nu mai suntem împreună

ne-am promis una alteia să nu mai avem așteptări

și dacă nici în sala goală nu m-ai lăsat să te ating,

probabil și într-una plină de oameni civilizați ai face la fel.

Liam și vreo trei zile de nebunie

nu înțeleg de ce simt asta acum

el sau ea

ea sau el

nu pot cu el fără ea,

dar pot cu ea fără el

atunci de ce rămâne gândul?

mă simt prea singură,

am nevoie de niște brațe familiare în care să

râd și să tac fără consecințe.

eu o iubesc pe ea

el mă iubește pe mine

trei ani se vor concretiza într-o zi și nu sunt

pregătită pentru surprize

nu am apucat să ne punem inelele pe degete,

dar vinovăția îmi colcăie sub limbă înainte ca

ceva să fi început măcar

o iubesc dar nu putem fi împreună

nu-l iubesc dar îi vreau afecțiunea

pe de-o parte îmi doresc să-i fi plăcut doar bărbații.

odă dormitorului din anglia

mama și bunica îmi plâng de milă la telefon

ce ironic, eu mă simt ca acasă.

când au auzit s-a lăsat liniștea și

le-am simțit și eu golul din stomac,

dar fericirea cu jumătate de măsură, nu.

aici zâmbesc de la un colț al gurii până la celălalt

când mă întind în pat seara.

un gând

trăiesc într-un oraș superb.

oare până când?

de ceva vreme umblu desculță,

deschid ușile fără scârbă,

și nu mai pun hârtie igienică pe closet.

acum stau dezbrăcată în cameră după zilele lungi,

și nu mai simt mirosul insuportabil de condimente

din bucătărie

e pace.

mă culc devreme, mă trezesc devreme

începe viața

drepte paralele

10 septembrie - noaptea

eu la aeroport, tu la spital ;

viața își bate joc de noi

vineri 13

tu în drum spre casă,

eu călcată de mașină.

să mai zic?

ți-am spus eu că universul nu lucrează

niciodată în favoarea noastră.

acum puteam să fiu în drum spre spital ;

cu puțin noroc, chiar spitalul tău

dar ce să-i faci? poate altă dată.

cântec

mă gândesc la ea, iubita mea (fosta)

la cum mereu adoarme prima

și cum i-e teamă când lumina rămâne

aprinsă în baie ziua

atât

la fel cum iarba e mai verde de cealaltă parte

a gardului,

și cerul e mai albastru deasupra blocului tău.

aici orele trec ca stațiile de metrou

și noaptea mă sperie altfel.

te iubesc.

atât.

anxietăți

simt că tot aerul care intră în mine

se strânge într-un ghem și mă sufocă cu-ncetul

așa se manifestă dependența mea de tine.

de fiecare dată după ce petrecem mult timp

împreună simt că nu m-am bucurat de el destul,

la fel cum înainte de culcare simt că mă comport

prea urât cu cei la care țin, iar ei

ar putea muri mâine

și de asta nu mă mai crede când spun că

nu regret nimic

o prostie

cred că voi scrie despre tine pentru totdeauna

ești tipul de om despre care s-ar putea scrie la nesfârșit

și din cauza căruia voi plânge în serile în care

voi avea privilegiul de-a-mi fi dor de trecut

când o să mă îndrăgostesc din nou, poate tot

despre tine voi scrie

așa, de ciudă

și poate chiar ar conta dacă m-aș descurca

cât de puțin

la cămin, în oradea

ne-am uitat la un film în care un bolnav își

dorea să moară alături de cel mai bun prieten

era așa de cald în camera de cămin,

nu-mi puteam închipui o viață fără folia de

aluminiu de pe geam

tu și Florina mâncați semințe,

iar după ce te sărutam îmi rămânea sare pe buze

iubirea noastră e cea mai delicată atunci când

obrajii tăi sunt fierbinți și moi

și fiecare sărut mă umple de lumină

filmul ăla ne-a frânt inimile ;

acum nici nu mai știu cum se numea.

păcat.

listă cu fobii

mi-e frică de moarte

de avioane, nebuni și animale

mă sperie gândul că voi muri de foame după facultate

sau că cineva îmi va sparge casa

mă îngrozește apartamentul tău noaptea

probabil fiecare sunet e amplificat de faptul că

chiar m-ai făcut să cred că e bântuit

mă sperii când glumești despre asta, nu vreau să

provoci vreo fantomă,

chiar dacă nu mă iau în serios când cred că ele 

există

mi-e frică de înălțimi, de jocurile de societate

mi-e frică de noapte și de Giurgiu,

de oamenii vii din cimitire, de vecina mea Denisa

mi-a fost frică și de tine de câteva ori

dar de tine n-am fugit niciodată

seară în sat

e una din serile frumoase

mama iese în beznă să cheme pisica,

bunica vorbește tare și degeaba în bucătărie

și lebenița așteaptă să fie tăiată cubulețe

pe blatul muiat în neon

aud telefonul fetelor și râsetele lor din hol

uși trântite, brelocuri de chei

nicio fericire nu se compară cu cea

a primei mușcături din felia de pepene

Anca

dezgrop unele amintiri când îmi vine cheful de altele noi

profa de mate m-a dus vreo doi ani la școală cu mașina

oprea la un abc aproape de fiecare dată,

de unde îi cumpăra lui Andrei pogăci cu jumări

"nu vrei și tu Andreea?"

"nu, nu, mulțumesc"

dar eu voiam

și mereu îmi lua și mie una.

acum mai e o oră până la miezul nopții și 

stau cu bunica la masă mâncând pogăci

fără jumări

mi-am amintit deodată cât de bune erau alea

și cum totuși speram ca Anca să uite să mă ia și pe mine

la școală

nimic

mulțumesc că m-ai învățat să închid ochii

când îmi suflu nasul.

țin minte cum ai râs și mi-ai spus că toată lumea o face,

dar încă uit să respir când beau din pahare

ți-am arătat schița poeziei ăsteia pe când

scrisesem doar prima strofă

și mi-ai spus că nimeni nu respiră când bea din pahar

pf, m-am dezumflat

acum nu mai e nimic special.

familie

afară e beznă și mâncăm pepene roșu la masă

vorbim una alta una alta și

aflăm că suntem toate trei la menstruație

râdem sincer împreună, e rar

"o să țin minte chestia asta", spune Iza cu

zeama roșie scurgându-i-se printre dinți

comerciant de pepeni priceput

m-a lovit o poftă de pepene verde tocmai în

miez de februarie :

l-am adus de la supermarket,

mi-am lipit obrazul de el,

l-am încercuit cu brațele ca pe fața rece a pernei,

și tu

ai avut o revelație - ochii mei sunt doi pepeni verzi!

păi draga mea să știi că am pepeni doar pentru tine,

dar nu ți-i dau pe ochi frumoși

42

să dansăm timpul ăsta prost

ia-mă de mână, mai e așa puțin!

hai să fie cel mai lung dans știut vreodată

te las să mă calci pe vârfurile degetelor 

de un infinit de ori, serios

dacă mă lași să mă urc din când în când

pe-ale tale

primăvară

când eram mică,

mama culegea mâțișori de pe marginea drumului -

îi aducea acasă și-i aranja în vază în fiecare aprilie,

atât de mândră de parcă ar fi crescut 

tocmai din ea

când m-am trezit

ți-am trimis o poză și-ai spus că obrazul meu arată ca

partea aia a vazei cu flori pe care nu o poți desena

săptămâna trecută 

citeam poezii împreună

și ți-am spus că încuietoarea cerceilor tăi 

arată ca o crenguță

tu ai râs,

dar eu mă întreb serios dacă odată cu anotimpul care vine

va crește atât de mult încât să-mi înțepe obrazul

atunci când te îmbrățișez -

un mâțișor pus în vază cu vârful în jos în graba 

curățeniei de primăvară.

simplu

ne plimbăm pe aceeași stradă pe care

alergam în moleșeala verii

doar că acum pășim apăsat și zgomotos,

strivind zăpada înnegrită sub tălpi

ca pe un pachet de biscuiți.

sufletul pereche

în nopți nu foarte îndepărtate,

insomniile atârnau deasupra mea holbate

iar eu le priveam înapoi întrebându-mă cât va

mai ține tavanul.

și cu mâinile împreunate deasupra abdomenului,

sus

jos

sus

jos,

mă jucam încă de pe-atunci cu tine.

mi-am unit pleoapele

și mi-am spus că dacă tu chiar exiști

îmi vei da un semn.

iar dacă nu, păi..eu aveam speranță.

jurassic world 2

cea mai frumoasă fată de pe Pământ

miroase ca aerul de sub pătură ;

a căldură împărțită și a coaste întrepătrunse

și uneori a bătrân semi-intelectual

lângă cea mai frumoasă fată de pe Pământ 

sunt întotdeauna la adăpostul păturii

în siguranță, dar niciodată în întuneric

mereu la căldură, dar niciodată la lumină

căci i-e teamă să mă atingă chiar și-n

 bezna unei săli de cinema.