parcă am trăit o viață întreagă de când
ai ieșit în grădina mea să fumezi
îmi amintesc doar uneori când privesc afară
paltonul albastru, pătura roz
noaptea aceea e încă acolo,
dincolo de sticla ferestrei.
era frig
eram în șlapi
prima dată când am pășit în grădină
a fost cu tine.
am luat-o pe potecă
am călcat în ceva umed
am găsit statuia unui leu și o poartă;
am ajuns la capăt când am dat cu fruntea de
gardul viu.
spatele grădinii: ceva mistico piatră sub care mi se ascunde copilăria
ca molia zidurilor.
tu, eu, și o incertitudine
într-un mănunchi de scaieți
într-un ghem tușit de-o pisică
un spațiu între lumi.
când mi-a fost teamă m-ai luat de mână
a fost neașteptat a fost prima dată
nu mai simțisem până atunci o mână
atât de diferit în a mea
caldă și moale:
perniță de ace,
pătrat de lumină.
m-ai surprins.
m-ai condus prin tunel
delicat și întuneric și taie coarda timpului aici
ca să mă ții de mână pentru totdeauna
între gardul viu și peretele de mărăcini;
aici unde s-a comprimat tot ce există
între două jumătăți de grădină.
