mi-ai dat foc prima dată
de zilele orașului
în căsuța cu tobogan.
îți clocotea pântecul
aburii se adunau în crăpăturile buzelor
mă acopereai moale, trupul tău o prelungire a lunii
săruturile tale prăjituri fierbinți de sărbători
și chipul meu între razele degetelor tale
și dumnezeu în suflul tău cald ca obrajii unui somn adânc
în junghiul din pântec
în ochii pe care nu-i văd dar îi simt.
viscerele au pocnit s-au topit
năvălind din pelvis cu spaimă-ntr-un bazin de lumină
~
scurgându-se printre scândurile micii construcții
~
cristalizându-se-ntr-un lac cu nume de sfânt.
inima mea mică;
mi-ai dat viață și m-ai speriat de moarte.
am fugit de-acolo și, în aceeași noapte,
cineva fusese-njunghiat în același parc, în aceeași beznă;
din el a curs carmin și tânăr regretul meu
de iepure.
