~

florica era aproape surdă
aștepta în fiecare zi
pe banca din fața casei
privea ca și cum toată liniștea lumii
s-ar fi ascuns în ea de frică

zâmbete triste și blânde
cuvinte stoarse în scâncete răgușite
poarta casei cânta prin plămânii ei sfărâmicioși
baticul i se legăna în vânt
ca un steag funerar

în curtea femeii ăsteia am văzut
viermi mocnind în pântecele puilor
scuturându-i de viață după moarte

cândva demult

când eram copil.