diary entry #365

 

a pornit un playlist când făceam

burrito bowls

în bucătăria de lângă scara de incendiu

el se lupta cu aluatul pentru lipii

eu tăiam ceapa verde plângând

pe jos era jeg stăteam pe vârfuri

purtam șosetele bune

când a început spring am început 

să cântăm împreună să dansăm

și doamne cât iubeam cântecul ăla amândoi

și cică eram în sfârșit fericiți deodată

dar s-a-ntâmplat să fie doar

o piesă a dracului de bună

în contextul potrivit.

se cerea involuntar un

moment grandios de catharsis

how time has revealed how

little we know us

i've been too busy

i should've noticed

days that keep slipping

a life that i'm missing

i wish it were true love

i wish we were kissing

știi acum îmi dau seama că în seara aia

s-a prezis ceva

și-aș fi dat orice să mă fi iubit

ca pe-o soră

dacă tot voiai să crezi

că m-ai putea iubi cumva.

Gheorghe

 

și el a fost fratele tatălui cuiva

și el 

scuipa semințe în stradă

și el a fost soțul surorii cuiva

și pe el

l-a luat o fată

și el a crăpat lumina lumii

pentru cineva

și el

a fost om ca toți restul odată

dormea cu caprele la un loc

și-a mutat casa din loc

a dat foc

a dat cu pietre-n ferestre,

în neveste

fura nuci si prune

făcea caș și brânză bune

sperietoare de ciori

de când s-a născut a tăcut

dacă Mâna i-ar fi întins altă soartă, sau sfinții

poate-ar fi dat liniștea amniotică la schimb

i s-ar fi descleștat dinții

morții cu morții viii cu viii

mai mult

nu s-a putut

va urma

 

am mers la cimitirul din capătul satului

să plivim mormântul unui vecin mort demult

vara încălzea lespezile, crăpa crucile

copiii căutau cu mâini mici prin țărână

vacile domnului

Copilu

Copilu se repezea la roțile mașinilor

care treceau în viteză spre oraș

și lătra la străinii care treceau

prin fața casei spre miezul satului

păzea tocmai clipa aceea

ținând timpul de brâu, strâns între dinți

Copilu era galben și țeapăn

ca o mămăligă rece

mânca din mână și dormea lângă poartă

alerga în urma mașinii când

pleca stăpânul de-acasă

pocnind asfaltul șoselei

într-o zi demult a dispărut fără urmă

a mers să moară lângă pârâu între sălcii

unde mergeau pe-atunci copiii la scăldat

și caprele la păscut

pe-atunci când pietrele mai purtau încă

apa-n spinare

Adi

Adi muia pâine-n apă pentru câinii străzii

și-mi căuta pisicile de purici

vorbea în țipete ascuțite și fura din lanul de porumb

frângea bucăți de soare să-și prindă-n păr

așa cum frângea știuleții-n două

când se terminau de fiert

mirosul cald al pereților 
și cetaceele din baie
în spatele canapelei se-ntindeau 
coloane de reviste home deco
cu grandoarea marelui zid chinezesc

într-o zi Adi va avea 

un loc al ei

Adi n-avea facultate dar știa cum

merge lumea mai bine decât alții

știa de toți și de toate

să facă acte, să dea telefoane

nu-i era teamă de bărbații care

plecau duhnind seara de la gater

odată cu bivolii și vacile satului

țin minte dacia roșie la ușa căreia

radu și-a prins degetele la

boxa căreia răsunau manele vechi în

portbagajul căreia ședeau

bidoane cu apă aduse direct

de la izvorul minunilor

păi am crescut cu Adi și

am trăit minuni de tot felul 

la masa ei am învățat cum să prind

tăiețeii din supă

în fața casei ei am văzut 
prima și ultima mea stea căzătoare.

Clara

Clara cânta cu tatăl ei la chitară și era catolică

avea felii de măr în sandwich și peruși acasă

când era frig brațele i se desfăceau în faguri roz
când era cald dansa pe vârfuri

pe balustradele balcoanelor de bloc
 
Clara cânta ca un înger și era nemțoaică

plângea mult și i se făcea rău des
scria frumos, scriam împreună
picta frumos, pictam împreună
făceam benzi desenate pe bucăți de carton

după ce ne-am certat m-a înghițit pământul

plângeam și țipam când mă întreba mama de ea

îi uram de moarte fiecare nouă prietenă

și pe ea am iubit-o în continuare ani la rând

așa cum un băiat

iubește o fată