Adi

Adi muia pâine-n apă pentru câinii străzii

și-mi căuta pisicile de purici

vorbea în țipete ascuțite și fura din lanul de porumb

frângea bucăți de soare să-și prindă-n păr

așa cum frângea știuleții-n două

când se terminau de fiert

mirosul cald al pereților 
și cetaceele din baie
în spatele canapelei se-ntindeau 
coloane de reviste home deco
cu grandoarea marelui zid chinezesc

într-o zi Adi va avea 

un loc al ei

Adi n-avea facultate dar știa cum

merge lumea mai bine decât alții

știa de toți și de toate

să facă acte, să dea telefoane

nu-i era teamă de bărbații care

plecau duhnind seara de la gater

odată cu bivolii și vacile satului

țin minte dacia roșie la ușa căreia

radu și-a prins degetele la

boxa căreia răsunau manele vechi în

portbagajul căreia ședeau

bidoane cu apă aduse direct

de la izvorul minunilor

păi am crescut cu Adi și

am trăit minuni de tot felul 

la masa ei am învățat cum să prind

tăiețeii din supă

în fața casei ei am văzut 
prima și ultima mea stea căzătoare.