Copilu se repezea la roțile mașinilor
care treceau în viteză spre oraș
și lătra la străinii care treceau
prin fața casei spre miezul satului
păzea tocmai clipa aceea
ținând timpul de brâu, strâns între dinți
Copilu era galben și țeapăn
ca o mămăligă rece
mânca din mână și dormea lângă poartă
alerga în urma mașinii când
pleca stăpânul de-acasă
pocnind asfaltul șoselei
într-o zi demult a dispărut fără urmă
a mers să moară lângă pârâu între sălcii
unde mergeau pe-atunci copiii la scăldat
și caprele la păscut
pe-atunci când pietrele mai purtau încă
apa-n spinare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu