pentru flacăra geamănă

iubito, desprinde cleiul de pe
scoarța mărului în care mă urcam în copilărie
cu dinții
fii blândă, fii lascivă, n-o să fiu geloasă
ascunde-l sub limbă și vorbește-mi abia
când s-a topit de tot.

să nu te ții prea strâns de crengi
c-o să-ți ardă palmele, și pe sub unghii
ți se va târî negrul cojii grunjoase,
și-n linia vieții și a morții și așa mai departe.

sper să te prindă amurgul acolo,
lângă sârma ghimpată, amorțită-ntre ramuri
crede-mă pe cuvânt când îți spun ce
frumos și ce sacru e să vezi cerul de-acolo,
frângându-se în panglici peste grădinile pustii și
lanul de porumb.

palme încinse și aspre din pergament roz
unește-le, iubito, ca pentru rugăciune,
și spune-mi: câte sfârșituri o să mai avem?
undeva departe mai latră încă un câine
care a murit demult.