știam o fată în anglia
o chema ca pe zeița lunii
și mă-sa era vrăjitoare
îi plăcea mult de mine
îmi pare rău
probabil de aia n-am scris niciodată
despre ea
chiar dacă am jucat fuck marry kill
pe malul mării noaptea
chiar dacă am alergat împreună
spre tren și tot l-a pierdut
chiar dacă i-am gătit spaghete
înainte să dansăm în bezna grădinii bete
e ciudat
unii oameni sunt doar niște mici stele stinse
pe care le găsești din întâmplare-n iarbă
căzute de te miri unde
așa am ținut-o și pe ea o vreme
în buzunar
se topea încet ca un bulgăre de zăpadă
și nu-mi spunea nimic
am încercat să o primesc în mine
la fel cum în copilărie mă forțam să mă bucur
de jucăriile pe care le primeam și nu-mi plăceau
așa stătea și ea pe raft
privindu-mă cu ochi rugători din plastic
e o comparație cinică urâtă știu
dar rănim oameni buni fără să vrem
și-am împărțit patul cu ea dar
n-am simțit nimic, n-am făcut nimic
amețite cum eram doi manechini
între noi se strângea o apă tot mai tulbure
nu pot să iubesc din milă sau din datorie
și nici n-ar trebui - știu asta acum
dar și gura ei s-a descusut
abia când am pus mâna pe foarfece
