miss magpie

 

știam o fată în anglia

o chema ca pe zeița lunii

și mă-sa era vrăjitoare

îi plăcea mult de mine

îmi pare rău

probabil de aia n-am scris niciodată

despre ea

chiar dacă am jucat fuck marry kill

pe malul mării noaptea

chiar dacă am alergat împreună

spre tren și tot l-a pierdut

chiar dacă i-am gătit spaghete

înainte să dansăm în bezna grădinii bete

e ciudat

unii oameni sunt doar niște mici stele stinse

pe care le găsești din întâmplare-n iarbă

căzute de te miri unde

așa am ținut-o și pe ea o vreme

în buzunar

se topea încet ca un bulgăre de zăpadă

și nu-mi spunea nimic

am încercat să o primesc în mine

la fel cum în copilărie mă forțam să mă bucur

de jucăriile pe care le primeam și nu-mi plăceau

așa stătea și ea pe raft

privindu-mă cu ochi rugători din plastic

e o comparație cinică urâtă știu

dar rănim oameni buni fără să vrem

și-am împărțit patul cu ea dar

n-am simțit nimic, n-am făcut nimic

amețite cum eram doi manechini

între noi se strângea o apă tot mai tulbure

nu pot să iubesc din milă sau din datorie

și nici n-ar trebui - știu asta acum

dar și gura ei s-a descusut

abia când am pus mâna pe foarfece