adam și eva

am crescut lângă adam și eva
am șezut cu ei la povești serile
pe banca strâmbă de sub prunii mereu mici
mereu șubrezi și
eva se ridica uneori să tragă de pe șosea
leșurile găinilor pe care le lovea mașina

îi salutam cu sfințenie
pe adam când trecea țeapăn pe bicicletă
pe eva când venea legănată și-ndesată
de la biserică
eu știam că el dă cu bâte și blesteme după
câinii care-l latră
eu știam că ea își blesteamă păsările
după ce le îmbie și le hrănește cu drag
chiar dacă zâmbește mereu cu vioiciune,
doar sunt dintr-o apă și-un pământ

eva mi-a dat cândva un pui de pisică
peste gardul de sârmă ghimpată
în clipa în care l-am atins, l-am iubit
și-apoi i-am arătat lumea
eu i-am dat un pui de iepure

l-am botezat și l-am privit ultima dată

printre gratiiile ruginite ale cuștii

acum știu că l-au ucis și l-au mâncat
știu că au ucis copilul învelit în
mătasea unui covor de frunze 
cu ochi lucioși și largi ca două lacuri
tectonice

ești stearpă, eva
nu ți-a fost milă?