robert

vecinul meu robert s-a născut
cu o zi înaintea mea
cu părul mai negru și pielea mai albă
vaci bune acasă și 
două piciorușe de broască înnodate la gleznă

odată când încă era câinele legat în lanț
a venit la mine-n grădină și mi-a arătat
tatuajul lui dintr-un pachet de gumă;
un cap de mort arzând pe încheietura subțire.
'e marfă, nu?' a întrebat cu gura până la urechi
și nu am înțeles dar am zâmbit
și de atunci nu l-am simțit vreodată mai aproape
nici măcar când l-am îmbrățișat
în seara în care am decis să-l iubesc

în fine au trecut mulți ani de-atunci
n-am scos niciodată mai mult de două trei vorbe
îl văd trecând drumul puțin adus de spate
îl văd tăind mărăcinii din ogradă
placid și impasibil,
fără să mă privească vreodată înapoi
el mereu a fost timid
el mereu a avut delicatețea unui silf
și o tristețe depărtată, blândă.

tot ce e prezent în chipul lui e doar de la distanță
zâmbetul ușor strâmb,
pielea lunară
ascuțimile feței, ale dinților, ale ochilor negri
în liniște
în hipocamp
aș vrea să îi văd chipul din nou,
și mâinile frumoase
vreau să-l seduc să îl usuc și să-i dau viață
cândva când mă voi naște din nou;
cu o zi înaintea lui,
să-l pot prinde din urmă
să-i pot trage vălul cenușiu
de pe umeri.

robert s-a născut cu o zi înaintea mea
și nu era ca toți ceilalți.
s-a născut la un număr distanță
dar nu i-am călcat vreodată pragul
și pe banca din fața casei lui nu m-am
așezat niciodată.