necrolog ornitologic

 

1. să le aperi

eram mică și alergam țipând
să sperii ulii ce pândeau deasupra grădinii
în diagramele venn ale unor morți premature
câte găini n-am găsit fără cap
prea grele de la dragostea bunicii
să poată fi cărate spre ceruri

2. să le plângi

eram mică și alergam țipând
tata împușcase o gaiță
să nu cumva să ne ucidă puii de găină
mi s-au prins de fiecare geană
penele albastre ale bietei

spânzurate de sârma pe care atârnau

hainele la uscat

a rămas acolo mult și bine

macerându-se în propria putoare

la gleznele verii

3. să nu minți

eram mică și alergam țipând
toți puii de găină fuseseră uciși de coțofene
în ziua în care tata m-a făcut
mincinoasa familiei.

îi ridica din iarba crudă de picioare,

în buchete.

unde i-a cărat n-am văzut,

mi se încețoșaseră ochii

de vină

4. să țipi și să alergi

eram mică și alergam țipând

cățeaua legată în lanț prinsese

puica mea preferată

și-acum o sfârteca cu vervă

turbată de singurătate

confetti somatice celebrându-i

evadarea de la splin.

a fost prima și singura dată când,

strigând după ajutor,

mi-a ieșit pe gură numele tatei

>

să le aperi, să le plângi, să nu minți,

dar să țipi și să alergi, copile

ferește-le și ucide pentru ele ;

să moară au voie doar la mâna grea

a stăpânului

ale cărui degete ocrotitoare

leagă picioare cu sfori de rafie

înnodate în fundițe

înainte să taie capul.

primește, doamne, jertfa asta

ia ce-ți întinde mâna asta groasă

de călău

îți pun un suflet înapoi în palmă

iar tu-mi îndeși promisiunea

zilei de mâine între dinți.